Mă protejează cu adevărat vaccinul?

Toate vaccinurile Corona, care sunt autorizate şi folosite în Austria, oferă o protecţie bună. Acest fapt semnifică următoarele: dacă sunteţi vaccinat complet, riscul este foarte mic, ca dumneavoastră să vă îmbolnăviţi grav de Corona sau chiar să decedaţi din această cauză.

De ce suntem aşa de siguri de asta? Există autorităţi care se preocupă numai cu siguranţa şi securitatea vaccinurilor. Pentru Europa este competentă Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA). Forul Naţional al Vaccinării (NIG) este o echipă de experţi ai Ministerului Federal. Ambele recomandă vaccinurile autorizate în mod expres pentru protecţia împotriva virusului Corona.

Dar vaccinarea nu vă protejează doar pe dvs. înşivă – în plus de aceasta îi protejează și pe cei din jurul dvs! Pentru că, în calitate de persoană vaccinată, sunteți mai puțin contagioasă în cazul în care, totuși, ați fi infectată cu virusul Corona.